Unul dintre cele mai bine vandute romane din secolul XX, avand ca tema Holocaustul, s-a dovedit a fi un fals. Autoarea de origine belgiana, Misha Defonseca, acum in varsta de 71 de ani, nu a trait niciodata in ghetoul din Varsovia, nu a fost crescuta de lupi, nu a calatorit 1900 de mile prin Europa in cautarea parintilor sai deportati de catre nazisti si nici nu a omorat soldati germani pentru a se apara. Defonseca nici macar nu este evreica, asa cum a afirmat in romanul de success “Misha: memorii din anii Holocaustului”, se afirma intr-un comunicat lansat de Associated Press. Misha Defonseca, pe numele sau adevarat, Monique de Wael, a recunoscut prin avocatii sai ca volumul care fost tradus in 18 limbi si care a stat la baza filmul francez “Supravietuind cu lupii”, nu este decat o fictiune. Aceasta a tinut sa sublinieze insa ca povestea a ajutat-o sa treaca peste pierderea parintilor, pierdere suferita pe cand avea numai 4 ani: “Povestea este a mea. Nu este reala, dar este a mea. A fost modul meu de a supravietui. Imi cer scuze celor care se simt tradati, dar va rog sa va puneti in rolul meu, al unui copil de patru ani care a suferit enorm.” Autoarea sustine acum ca parintii sai au fost asasinati de catre nazisti pentru ca au facut parte din Rezistenta belgiana, ea fiind crescuta de catre bunicul si unchiul sau. Adevarul a iesit la lumina in urma cercetarilor intreprinse de Sharon Sergeant, cercetator al biografiilor celor care au avut de suferit in urma atrocitatilor comise de nazisti in timpul celui de al doilea razboi mondial. Sursa: http://www.descopera.ro/
|